Dansul fulgilor, iarna si valsul… alunecarea si regasirea ritmului firesc al inimii, iubirii, bucuriei, pacii…Cand Dumnezeu se odihneste in noi totul e muzica si emotie…
Regasirea are in ea o profunzime aparte, o esenta ce duce spre curatare si iubire . Disperarea si deznadejdea ne arunca in marea tulbure si furioasa a surogatelor credintei. Reteta apropierii de El e conectarea prin rugaciune, Liturghie, Spovedanie, Impartasanie….atatea chei de-a ne deschide sufletul in fata maretiei Hristosului care bate la poarta inimii noastre iar noi suntem plecati in cautari intelectuale, stiintifice, in studierea Lui si a tuturor dovezilor … dar poarta templului ramane inchisa, noi adanciti in minte iar Hristos inchis in afara inimii.
Plecarea noastra pe alte cai pline de promisiuni indraznete si rapide, potrivite intocmai omului modern iubitor de „fast-food-uri” spirituale e tolerata de Hristos pentru o vreme, dupa care ne pune oprelisti clare prin mana Lui cea puternica, prin cel trimis de El sa ne calauzeasca pasii…Ne iubeste prea mult si nu vrea sa ne pierdem.
Departarea e asemeni coborarii in pestera unde ne atrag fantasme luminoase, coboram fara sa mai vedem cerul si Soarele iar atunci cand mandria si egoul nostru sunt la putere ne simtim mai puternici si mai increzatori ca niciodata in fortele proprii, coboara intunericul in noi….Apar imagini hidoase, tristeti si dureri, disperari si frici ingrozitoare. A fost o inselare, acele lumini nu erau de la Cel pe care-l cautam prin retete orientale!
S-a maniat caci ne-am asemanat cu Lucifer in mandrie si indrazneala, ne-am crezut mai presus de Mana Lui cea puternica, mai destepti decat insusi Ochii Lui ce ne privesc prin trimisul Lui, mai isteti decat insusi Vocea sa, iar El a vazut, a stiut si ne-a avertizat…pentru a ne relua drumul spre El. Ne-am intors, cazuti si deznadajduiti a mia oara, cerand iertare si regasindu-L, deschizand templul sufletului si iesind din minte! Nu cred ca voi uita vreodata:” Dumnezeu nu e in minte. Nu-L vei gasi acolo unde il cauti tu!”
S-a maniat caci nu mai credeam cu totul in El ci ii gasisem alternative si completari….aveam convingeri ca sunt multe cai prin care se poate ajunge la El mai usor, mai simplu! Iar lui Dumnezeu nu-i plac jumatatile de masura, superficialii lipsiti de profunzime si esenta…E firesc!
Dumnezeu nu ne-a creat sa fim inchinatori la Idoli….si se nasc atat de multi Dumnezei falsi incat e nevoie de vasul salvator al Bisericii, de un capitan iscusit care sa ne pescuiasca din marea adanca a credintelor inselatoare.
E greu si complicat sa inoti in valtoarea vremii asteia in care sufletul e un rest sau o zecimala in marea impartire a timpului cu-atatia hoti ce-l vor: putere, bani, profesii, placeri imediate si goana continua.
Intoarcerea si-mbratisarea lui Hristos prin har si dragoste nu are limite. E-asemeni zilei in care soarele primavaratic iti saruta obrajii intaia oara …e pacea deplina si desavarsita, iubirea si caldura ce-ti cuprinde intreaga fiinta cand El se odihneste in noi prin acea mica bucatica de paine si vin….Nu mai e nicio cautare, orbecaiala pe alei pustii, cautarea a luat sfarsit: sunt aici, ne-am impacat si nu am de gand sa mai ies din pacea ta niciodata, nu am de gand sa mai cobor din palmele tale niciodata…..raman aici, mi-e perfect cu Tine!
N-am inteles niciodata ce inseamna „cu frica de Dumnezeu”….credeam ca e infricosator si ceva groaznic….cum sa iubesti ceva de care iti e frica….dar era gresit!
Cea mai mare frica a omului trebuie sa fie aceea de a nu-l pierde pe Hristos….!
Zi minunata si binecuvantata plina de iubire si pace!
***************************************************