https://www.youtube.com/watch?v=5AVOpNR2PIs
Pentru mine, cele mai importante momente sunt cele in care am simtit, caci acesta imi dau seama e verbul care ma defineste pe mine in viata „a simti” si e foarte greu si complicat sa simti mereu atat de profund totul. Dar ma gandesc ca stie Dumnezeu, sper, de ce mi-o fi dat sa simt atat de accentuat in timp ce altora, Doamneee, le-ai pus cam putine grame si asta uneori ma scoate din minti…dar stii Tu mai bine!
Asa, mai nesimtitori i-ai facut pe unii si la mine ai pus din plin. Ma tot rog sa Imi spui de ce mi-ai pus atat de multa sensibilitate cand in ziua de azi nu se mai prea cere, oamenii pe care mi i-ai dat in jur au facut ce-au stiut ei mai bine sa ma RATIONALIZEZE …adica sa ma coboare cu picioarele „foarte pe pamant”, intr-o banca, sa ma faca femeie de afaceri de succes, sa am bani, nu gluma…si n-am fost in viata mea mai nefericita ca atunci….
Ca sa vezi ironie, acum cand nu mai am nicio treaba cu visul maret al parintilor de-a fi ce n-au putut ei sa fie in viata si mi-au trasat mie, cu visul si mai indraznet al iubitului de-a ma metamorfoza intr-o femeie de afaceri de succes; ma simt atat de bine si de libera c-am inceput sa „ma dezbrac” de toate zorzoanele, hainele, fardurile si accesoriile in care m-au impopotonat , imbracat, manjit si accesorizat toti oamenii binevoitori din jurul meu in ultimii 24 de ani…Tra La La !
E trist si totusi atat de minunat! Dupa atata timp incerc sa redevin EU!
E trist ca am pierdut 24 de ani bantuind pe alte drumuri si negasindu-mi calea, dar minunat ca reincep sa simt ca traiesc, sa simt bucuria fiecarei zile, simt ca renasc, ca asta e drumul meu si vreau sa merg pe el pana la capat….
Nu vreau sa va jignesc pe cei ce cu bune intentii ati incercat sa ma conduceti pe drumurile voastre-n viata, doar ca mergand pe ele m-am straduit din rasputeri sa va multumesc, sa va castig atentia si iubirea (aici sunt povesti mai complicate, intortocheate si alambicate de prin copilarie adunate)….si incet incet m-am golit in interior de viata, am bantuit asemeni unui viu mort pe carari necunoscute si necunoscute mi-au ramas mereu caci nu eu am vrut sa merg pe ele….E ca si atunci cand soferul te duce din greseala pe un drum si cobori din masina socat si te intrebi: „Oare eu ce caut pe aici”?
Am pus GPS-ul sufletului si m-am intors….la mine!
Pe drumul meu de munte curge o apa: asemeni gandurilor noastre, ne racoreste dupa o zi torida de vara, se aud pasarelele-n concert, vantul imi sopteste si ma-nalta iar soarele imi incalzeste sufletul …inchid ochii si pot vorbi in liniste cu Dumnezeu…
E trist pentru ca nimeni nu m-a privit si nu m-a ascultat cu-adevarat! Incepand de la parinti, oameni din jur si terminand cu iubitul meu s-au incapatanat orbeste, cu totii sa ma transforme in altceva, in altcineva….Parintii m-au trimis la scolile visate, dorite de ei si care nu aveau nicio legatura cu ce-mi doream eu, cu talentele mele, cu dorintele mele…iar iubitul meu vroia sa ma transforme in dublura lui: om de afaceri de succes!
Toate aveau legatura cu banii .Ei vroiau pentru mine foarte multi bani pentru ca asta stiu ei ca-l face pe om fericit in viata…
E trist pentru ca si unii si altii au incercat sa ma schimbe, sa ma transforme in altcineva….dar ce-ati avut oameni buni cu mine, EU, asa cum sunt eu, cum eram eu cand m-ati cunoscut de ce nu eram in regula? Credeati ca am nevoie sa fiu imbunatatita? Oare de ce vrem sa schimbam oamenii cand mai simplu ar fi sa ii privim, sa ii ascultam? Oare de ce mereu vrem sa ii luam locul lui Dumnezeu? Credeti ca El nu stie ce a pus in fiecare om si de ce? Da, unii se cred mai grozavi ca Dumnezeu…
Mama, tata ma auziti?!
Tata stiu ca ma aude pentru ca acum e in cer, mama probabil saraca va ramane surda toata viata la dorintele mele care sunt total diferite de ale ei…Oare ati fost surzi si orbi cand eram in scoala generala si compuneam poezii, eram grozav de buna la romana, vroiam un liceu romana-franceza, filologie, cream, compuneam….Era greu oare sa va calcati orgoliul in picioare si sa ascultati de profesorii mei care v-au spus ca eram talentata? Ati preferat sa va incapatanati ca intotdeauna in viata ca voi le stiti mai bine pe toate si stiti ce e bine pentru copilul vostru! sa mearga sa faca Stiinte Economice ca asta e de viitor! Da! Un maret viitor ratat!
Dragii mei, va anunt cu regret ca nu ati stiut ce e mai bine pentru mine pentru ca ati refuzat sa ascultati, ati refuzat sa vedeti si mi-ati aruncat toate poeziile la gunoi! Acum, dupa 24 de ani, am realizat de ce am fost atat de furioasa pe voi! Pentru ca mi-ati taiat aripile si mi-ati pus unele de metal, poleite cu dorintele voastre! Ati vrut sa ma transformati in ceva ce nu eram, sa-mi dati intrebuintari materiale toata viata, sa fac banii care pentru voi au contat in viata mai mult decat orice, mai mult decat propriul copil, mai mult decat insusi SUFLETUL!
E asa de trist ca n-ati aflat ca sufletul omului i l-a dat Dumnezeu sa nu si-l lipeasca de mizeriile acestei vieti, de toate porcariile materiale pe care le urasc pentru ca voi le-ati pus mereu pe primul loc.
Sufletul meu, care n-a fost niciunde multi zeci de ani….mi l-am regasit si il pansez si il iubesc si vreau sa simt ca zbor din nou asa cum visam mereu cand eram copil….
NU va multumesc pentru ca m-ati obligat sa merg la scolile pe care le-ati vrut voi, nici c-am pierdut multi ani incercand sa va fac pe plac si oricum n-am reusit…iar acum nu-mi mai pasa!
PS: Aici o sa fac o mica paranteza pentru parintii ce se impauneaza mereu si cred ca ei stiu ce e mai bine pentru copilul lor! in primul rand ascultati-va copilul! Invatati si sa ascultati in viata, nu vorbiti intr-una! Voi v-ati trait viata si o sa v-o traiti mai departe asa cum ati fost invatati si cum va veti mai perfectiona pe parcurs. Nu va impovarati copiii cu frustrarile voastre, cu dorintele voatre neimplinite, cu tot ce v-ati dorit in viata si nu ati fost in stare sa realizati! Lasati copiii sa-si traiasca propria viata, visele si dorintele lor! Invatati sa cresteti copii FERICITI! Un copil fericit, iubit si implinit va realiza intotdeauna mai mult. Invatati sa ascultati! Copiii vostri nu sunt copiile voastre, prelungirile voastre si nici sclavii si servitorii vostri!
Si viata imi ofera intotdeauna aceeasi problema pana cand voi gasi solutia.
Iar tie, dragul si scumpul meu iubit iti multumesc pentru dorintele marete pe care le-ai avut mereu in privinta mea! Dar, vreau sa-ti reamintesc ca atunci cand m-ai cunoscut eram romantica, tanara si joviala! Nu eram nicio mare celebritate si nici nu castigam sute de milioane. Nu imi doresc, EU nu mi-am dorit niciodata sa devin femeie de afaceri, TU ti-ai dorit asta pentru mine si ai facut totul sa pui in aplicare visul TAU! M-as fi bucurat sa ma privesti, sa ma asculti si sa incerci sa ma descoperi asa cum am facut eu! Ti-am vazut latura sensibila, creativa si te-am incurajat sa ti-o dezvolti. M-ai intrebat daca mi se pare o prostie sa faci muzica la 42 de ani…si ti-am spus atunci ca mi se pare grozav!
Ce nu a fost in ordine de ai vrut mereu sa ma schimbi, sa ma transformi in altceva, ce nu eram si nu o sa fiu niciodata!? Oare acum in al 12-lea ceas ai inteles ca EU vreau sa fiu EU, nu tu! Visele mele sunt diferite de ale tale. Ma bucur ca ai succes dar eu am nevoie de succesul meu, de-a ma regasi si a ma construi EU asa cum imi doresc! Nu poti TU sa vii din exterior si sa-mi construiesti viata si destinul. Dumnezeu a pus in mine ceva ce doar eu stiu si trebuie sa am curajul sa merg pe mana Lui, nu a ta , nu a parintilor. O fi avut EL motivele Lui si nu pot sa merg in fata Lui cand imi va cere socoteala talantilor sa-I spun :” Stii Doamne, mie mama, tata si Iubitul mi-au inmultit talantii…nu prea stiu pe unde sunt si ce-am facut cu ei”!
Despre chemarea mea, despre vocatie, despre talente sau talanti, despre asta vorbesc si stiu ca intelegi…
Habar n-am ce a fost cu toti oamenii din jurul meu de au vrut toti sa ma varuiasca, sa ma vopseasca, sa schimbe totul de la A la Z la mine….o papusica teleghidata!
Hello! Treziti-va! Pentru tine, tata cred ca nu mai e valabil! Stiu ca tu esti mult mai constient ca noi de adevarurile vietii acesteia in care ma tot zbat sa imi dezgrop talantii pe care i-am ingropat cu ajutorul vostru cu atata dibacie. Sper ca vei da, de Dincolo, o mare mana de ajutor.
Iar voua, celorlalti va transmit ca va iubesc enorm dar am rugamintea sa taceti, sa nu mai dati sfaturi decat daca va sunt cerute.
Am 38 de ani, nu mai trebuie sa imi depuna mama dosarul la facultate, slava Domnului si cred ca pot sa scap de toata poleiala, zorzoanele si accesoriile voastre ce mi le-ati legat de gat. Nu stiam de ce nu mai pot umbla, de ce mi se pare atat de greu ceea ce trebuie sa car, de ce nu vreau sa merg ASA mai departe. Pentru ca am avut de gat atarnate atatea pietre de moara incat nu le mai pot duce. Aripile de metal le pun la locul lor si o sa mi le dezmortesc pe ale mele…o sa reinvat sa zbor….fara sa-mi fie teama sa o iau din nou de la capat.
De data aceasta EU incep sa scriu POVESTEA MEA….voi ceilalti, mama, tata, iubitul sunteti SPECTATORI….e filmul meu si daca nu o sa va placa sa nu fiti tristi, voi aveti (ati avut) viata pe care ati scris-o cum ati vrut voi si o mai scrieti in continuare!
Sufletul meu…e calauza mea!
Succes mie!
Iar la final o poveste care mi-a ramas in minte si vreau sa o recitesc acum. Azi am aruncat burduful cu apa statuta…
Misticismul persan povesteste despre un calator care se tara pe un drum aparent fara sfarsit. Era incarcat cu tot felul de poveri. Un sac greu de nisip ii atarna de spate; un burduf gros cu apa ii era atarnat in jurul corpului. In mana dreapta ducea o piatra de forma ciudata, iar in stanga, un bolovan. In jurul gatului, o piatra de moara se legana la capatul unei franghii roase. Lanturi ruginite, cu care tragea mari greutati prin nisipul prafos, ii raneau gleznele. Pe cap, omul tinea in echilibru un dovleac pe jumatate putrezit. Cu fiecare pas, lanturile zanganeau. Suspinand si gemand, se misca inainte pas cu pas, plangandu-se de soarta sa grea si de oboseala care il chinuia. Pe drum, il intalni un fermier in caldura stralucitoare a miezului zilei. Fermierul il intreba: „O, calatorule obosit, de ce te incarci cu bolovanul acesta?”
„Groaznic de natang, raspunse calatorul, nu-l observasem inainte.” Cu aceasta, arunca piatra la o parte si se simti mult mai usor.
Iarasi, dupa ce merse cale lunga pe drum, il intalni un fermier si il intreba: „Spune-mi, calatorule obosit, de ce te chinuiesti cu dovleacul pe jumatate putrezit de pe cap si de ce tragi acele mari greutati de fier, legate de lanturi in urma ta?”
Calatorul raspunse: „Sunt foarte bucuros ca mi le-ai aratat! Nu mi-am dat seama ce-mi faceam mie insumi”. Isi dadu jos lanturile si zdrobi dovleacul in santul de pe marginea drumului. Inca o data, se simti mai usor. Dar, cu cat mergea mai departe, cu atat incepea sa sufere din nou.
Un fermier venind de pe camp il privi cu uimire si spuse: „O, om bun, cari un sac de nisip, dar ceea ce vezi pana departe e mai mult nisip decat ai putea tu cara vreodata. Iar burduful tau mare cu apa – ca si cum ai planui sa treci desertul Kawir. Tot drumul, un rau curat curge pe langa tine si te va insoti in calatoria ta pentru mult timp.”
Auzind acestea, calatorul deschise burduful si goli apa salcie pe poteca. Apoi, umplu o groapa cu nisipul din ranita sa. Statu acolo ganditor si se uita la soarele care apunea. Ultimele raze isi trimiteau lumina spre el. Se uita la sine, vazu piatra de moara atarnand grea de gatul sau si isi dadu brusc seama ca piatra era cea care il facea sa mearga atat de incovoiat. O dezlega si o arunca in rau, cat putu de departe. Eliberat de poverile sale, calatori mai departe prin racoarea serii, sa-si gaseasca adapost.
Text preluat din : Povesti orientale ca instrumente de psihoterapie – Nossrat Peseschkian, Editura Trei
